Un studiu nou al experţilor companiei de securitate informatică Kaspersky Lab arată că o entitate, cel mai probabil NSA, a dezvoltat un program de spionaj capabil să stea ascuns în hard drive-urile computerelor. Virusul oferă posibilitatea de a „trage cu urechea la majoritatea computerelor din lume”, fără a fi detectat.
Virusul de tip „backdoor” este prezent în computere din 30 de ţări ale lumii, inclusiv Iran, Rusia, Pakistan, Afganistan, China, Mai, Siria, Yemen şi Algeria. Printre ţintele virusului „invizibil” se numără instituţii militare şi guvernamentale, companii telecom, bănci, instituţii de cercetare nucleară, media şi activişti islamici.
Cu toate că reprezentanţii Kapersky Lab nu au precizat în mod clar că NSA s-ar afla în spatele programului de spionaj, în raportul realizat de aceştia se arată că virusul are legătură cu Stuxnet, program dezvoltat de NSA. În plus, un fost angajat al NSA a confirmat că instituţia a dezvoltat „o tehnică ce permite ascunderea viruşilor de spionaj în hard drive-urile computerelor”, arată Reuters.
Viruşii de tip „backdoor” se ascund în interiorul unor alte programe şi apoi duc la îndeplinire nişte acţiuni nedorite, permiţând hackerilor accesul deplin la calculatorul infectat prin acea "uşă deschisă din spatele casei", de câte ori acesta este conectat la Internet. Tipic pentru un virus este de a se instala fără să atragă atenţia şi de a-şi face treaba de spionare în mod cât mai discret, pentru ca la un moment dat să lovească cât mai puternic şi pe neaşteptate.
Virusul care poate spiona majoritatea computerelor , fără să fie detectat
Related Posts:
Virusul anuluiTâlhărie virtuală cu bani reali. Un nou virus denumit Cryptolocker face ravagii prin computerele din România. A fost semnalat în ţara în urmă cu 3 săptămâni, iar de atunci frecvenţa de apariţie a acestuia tot creşte. ATENTIE… Read More
Kaspersky Lab descopera din nou o bombă ciberneticăComplexitatea şi funcţionalităţile noului malware le depăşesc cu mult pe cele ale ameninţărilor informatice cunoscute până în prezent.Kaspersky Lab a descoperit un program periculos extrem de sofisticat, care este folosit ca … Read More
ATENTIE! Virusul "POLIȚIA ROMÂNĂ" revine în forță Mai multe campanii de atac care se folosesc vulnerabilitatea în Java descoperită la finalul săptămânii trecute pentru a infecta calculatoarele utilizatorilor cu celebrul virus ’’Poliția Română’’ au fost descoperite de către… Read More
"Luni, 9 iulie, mulţi dintre voi vor rămâne fără internet", avertizează FBIUtilizatorii web sunt avertizaţi că luni pot rămâne fără internet, fără nici un avertisment prealabil, în cazul în care calculatoarele lor sunt infectate cu virusul "Alureon/DNS Changer bot", scrie Daily Mail.Acest software a… Read More
Ai un telefon cu Android mare atentie la noul virusAndroid-ul e in top ca fiind extrem de vulnerabil, cand vine vorba de securitate, iar in aceste zile a mai aparut un tip de probleme. Problema vine de la site-urile "rau voitoare" care, cu acordul sau fara acordul utilizatoru… Read More
Buna ziua,
RăspundețiȘtergereNumele meu este Catalina Dobrean si lucrez ca freelancer pentru agentia de media online Promo-Logic. Urmaresc sa public pentru clientii nostri articole noi pe site-uri de calitate.
Aș dori să vă ofer o plată fixă pentru scrierea și publicarea unui articol pentru unul dintre clientii nostri pe
nouwidget.blogspot.com
Astept cu interes un raspuns din partea dumneavoastra.
Daca sunteti interesat va rog sa-mi spuneți și va voi oferi mai multe detalii. De asemenea, dacă dețineți alte site-uri, vă rog să imi trimiteți URL-urile lor, in vederea publicarii ulterioare a unui articol pe aceste site-uri.
Cu stima,
Catalina Dobrean
Media Account Manager
Promo Logic Media Service
catalina.dobrean@gmail.com
www.promo-logic.com
Buna Catalina, ti-am trimis un email cu un raspuns la acest comentariu.
RăspundețiȘtergere